argumentări – Strategie de Țară

pentru o ‘strategie de țară’, adecvată și aplicată – și pentru strategii sectoriale, coerente și aplicate

Supărarea unui român plecat la cules căpșuni în Spania în urmă cu 20 de ani și care acum are spanioli care lucrează pentru el: „Toţi colegii mei puteam să ridicăm România, să fie peste ei”. Ce ne-a lipsit – observator / hotnews, 18.05.24

„Toţi colegii mei puteam să ridicăm România, să fie peste ei. Că noi la muncă suntem mai buni şi mai deştepţi şi mai inteligenţi. Ce ne-a lipsit a fost o strategie naţională prin care să dezvoltăm agricultura cu bani de la UE şi să ne ţinem oamenii în ţară. Aşa cum visa tot românul acum două decenii”, spune Sorin.

Valentin Lazea, BNR: Despre trecerea României la euro și care ar fi proiectul nostru de țară serios și plauzibil – hotnews, 14.01.24

Cel mai serios proiect de țară, am mai spus lucrul ăsta, este PNRR-ul. Dacă ne ținem de PNRR, cu imperfecțiunile care le are în el, vom progresa foarte mult. Adică infrastructura, educația, tot ce scrie acolo în PNRR, energia… Întotdeauna proiectele de țară făcute de români, indiferent de cât de bune au fost (și unele au fost chiar bune), nu au fost luate în serios de publicul românesc, din diferite motive. Toate proiectele care au avut tracțiune în România au fost venite din exterior. Din păcate, așa s-a întâmplat. Este o tară a acestui popor de a nu avea încredere în proiectele propria și de a se mobiliza numai atunci când credibilitatea este asigurată de instituții externe.

Ce ne spune Top 100 cele mai valoroase companii din România? Că miza următoare este un plan de ţară asumat pe următorii 10 ani de forţele de business şi forţele politice – Sorin Pîslaru, ZF, 3.01.24

Cele 100 de miliarde de euro stoc investiţii străine directe au schimbat economia României şi au aşezat-o în lanţurile de valoare globale, dar istoria economiei a demonstrat că o ţară avansează asumându-şi propriile obiective de dezvoltare.
Mijloacele – investiţii străine, investiţii ale capitalului autohton, ale statului – se decid pe parcurs. Miza este un plan de ţară asumat pe următorii 10 ani de forţele de business şi forţele politice.

România Educată – Nu numai o lege. O viziune de țară – Remus Pricopie, cultura, 07.22

România Educată este, în primul rând, o nouă viziune de țară, care pleacă de la o premisă cât se poate de simplă și pe care nu o poate nega nimeni: NU poți să ai succes, ca țară, atunci când copiii au insucces. Cu alte cuvinte, de dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil din România și de relația lui cu familia, cu comunitatea în care trăiește, cu societatea, în ansamblul ei, va depinde viitorul României. Iar „armonia” nu înseamnă numai sala de clasă, numai școală. Un copil, pentru a avea succes, trebuie să aibă un mediu prielnic de dezvoltare 24 de ore din 24. Ce se întâmplă în sala de clasă este foarte important, dar la fel de important este să avem copiii în siguranță, în familiile lor, să fie sănătoși, să nu fie flămânzi, să nu fie discriminați, să nu fie puși în fața unor situații limită sau să nu fie expuși unor riscuri (violență, inclusiv violența domestică, media sau din rețelele sociale, trafic de persoane, consumul de droguri etc.), care să-i îndepărteze de școală și să le afecteze viața iremediabil.

Kurt Weber, director Horváth: României îi lipsește o strategie, nu să propunem proiecte doar pentru că există într-un sertar / Va fi foarte greu să folosim toți banii din PNRR – economedia, 13.10.21

Ne lipsește în multe domenii, mai ales în legătură cu PNRR, o strategie. Să știm ce vrem să facem, ce ne-am propus, încotro vrem să dezvoltăm un anumit domeniu, care sunt termenele până când vrem să avem anumite investiții? Neavând această viziune, e foarte greu să ai proiecte. Proiectele ar trebui să se mapeze la niște obiective, nu să propunem proiecte doar pentru că există într-un sertar.

Despre nevoia de proiecte de țară – Andrei Musetescu, contributors, 11.05.21

Cred că este dezirabil ca Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în curs de finalizare, cel puțin ca propunere a României, să relanseze și dezbaterea publică referitoare la proiectele de țară. Includerea PNRR, ca resursă suplimentară, în contextul mai amplu și cu orizont de timp mai îndelungat al proiectelor de țară este legitimă datorită necesarei compatibilități a celor două. Astfel, PNRR, fără a își dilua sau pierde statutul propriu, ar trebui valorificat, continuat și amplificat prin proiecții ambițioase și realiste ale României anilor 2030 și 2050.
Proiectarea viitorului dezirabil, orientat de valori, principii și aspirații pozitive, este necesară și există țări care s-au angajat deja pe această cale. Ceea ce se întâmplă astăzi, de exemplu, în tot mai multe industrii reprezintă o adevărată ruptură față de ceea ce erau până nu de mult considerate producție și produse de vârf. Această a patra revoluție industrială reconfigurează inovația tehnologică, producția mașinilor și echipamentelor industriale și utilizarea acestora. Iar pentru a contribui și a valorifica beneficiile este nevoie de o populație – în sensul cel mai cuprinzător al termenilor – sănătoasă, educată, prosperă și, atât cât e omenește posibil, optimistă.
Proiectele de țară în educație, sănătate, economie, justiție și administrație publică (inclusiv pe dimensiunea controalelor și contraponderilor) reprezintă structura de rezistență a tuturor celorlalte. Ar fi însă o eroare dacă s-ar crede că doar după finalizarea primelor ar trebui să fie începute celelalte. Dependența și influențarea reciprocă reprezintă doar câteva aspecte ale dificultății menționate anterior.

Florin Dănescu, Asociaţia Română a Băncilor: Trebuie să avem un proiect economic la nivel de ţară pentru creşterea numărului IMM-urilor care au un echilibru financiar – ZF, 5.07.21

Acesta este un proiect foarte important pentru noi: creşterea numărului companiilor româneşti care au echilibrul financiar necesar astfel încât să se împrumute şi să facă investiţii, să treacă la nivelul următor din perspectivă economică. Trebuie să avem un proiect economic la nivel de ţară pentru creşterea numărului IMM-urilor care au un echilibru financiar, care ţin o contabilitate, care nu zboară sub radar, pentru că cele 480.000 de IMM-uri oferă peste 60% din locurile de muncă şi 52% din valoarea adăugată din economie.

Sergiu Manea (BCR): Propunerea noastră trebuie să fie despre valoare adăugată – Hotnews, 7.04.21

Propunerea noastră pe piața globală trebuie să fie alta – despre valoare adăugată.
Avem material uman, inclusiv cei care au plecat deja de 5-10-15 ani, care nu știu dacă se vor mai întoarce vreodată, dar ne pot da exemple de modele de cum am putea face lucrurile și unde e nevoie să facem intervenție.
Eu, sincer, cred că investiția în educație este esențială pentru modernizarea sustenabilă a statului român. Acolo e miza. Lucrul ăsta nu se va întâmpla în 6 luni. Se va întâmpla probabil în 10-30 de ani. Dacă nu facem astăzi ceva, gap-ul va continua să crească. Propunerea noastră va fi: forța de muncă de aici este ieftină.
Demografia este în funcție de calitatea vieții și de aspirația la prosperitate și de probabilitatea de atingere a prosperității.

RomâniaGlobală: Un Nou Val Românesc, pan-industrial, dincolo de politic – Radu Magdin, 9.03.21

În România, sectorul privat şi societatea civilă nu pot aştepta un proces de reînnoire naţională care să vină de la partea politică şi guvernamentală, pe modelul “top-down”. Din contră, ar trebui să se unească, să lucreze împreună şi să dezvolte un model “bottom-up”, prin crearea unui nou val pan-industrial. În acest sens, ne putem folosi de mijloacele diplomaţiei culturale şi corporatiste pentru a dezvolta imaginea ţării.

Țări bogate, țări sărace – Anca Dragu, Capital, 30.12.21

Ce lipsește României este un nou proiect de țară, care să canalizeze resursele naționale către un obiectiv agreat, semnificativ, dezirabil și posibil. Singurul proiect al ultimilor 30 de ani a fost aderarea la Uniunea Europeană. Odată aflați în interiorul UE, ambițiile noastre economice și politice au dispărut.
Un nou proiect ar putea fi legat de aderarea la moneda euro.
Noul Pact Verde și strategia de digitalizare lansate de Comisia Von Der Layen deschid noi perspective de dezvoltare a tehnologiilor “verzi”, în care România își poate propune să devină lider regional sau chiar european. Este un foarte bun prilej pentru noi să ne transformăm din “urmăritori” în ceea ce privește industriile dezvoltate, în lideri. Noile tehnologii verzi și inteligența artificială sunt în faza de incubator în toate țările, astfel încât România poate miza pe avantajele competitive și, cu un cadru economic și legislativ propice, să preia conducerea în aceste domenii.

Dragoș Stanca: Va mai exista o Românie și peste 50 sau 100 de ani? Dacă da, cum vrem să arate ea și care e strategia, care e viziunea, misiunea? Care e visul nostru comun, național? – facebook, 1.12.20

Lăsând însă istoria să-și reașeze realitatea “oficial-legendară” vs. fapte / date reale, chiar dacă deranjante, și privind doar în viitor, îmi pare evident că fără o viziune strategică pe termen lung, în vreo 100 de ani de acum încolo, România va fi doar un teritoriu, nu o țară, iar limba română va fi doar un dialect exotic – un māori al Europei.
Ritmul scăderii populației cauzat de migrație și de reducerea natalității ne costă în medie 125-150.000 de cetățeni mai puțin, anual. Mai clar: dispare, an de an, câte un “oraș” de dimensiunea Sibiului, Piteștiului sau Aradului. În următorii 50 de ani vom pierde practic (estimează mai multe surse, inclusiv INS) între 4,1 și 8,6 milioane de locuitori, în timp ce populația globală crește anual cu circa două Românii actuale (38,5 milioane plus pe an). Ce va urma apoi, în următorul secol?
În plus, votul bazat în continuare doar pe populism (deci minciună împachetată frumos), incapacitatea clasei politice de a genera strategii coerente (dincolo de presiunea electorală permanentă), înapoierea noastră tehnologică și dependența masivă de terți externi în toate capitolele esențiale ale dezvoltării noastre ca țară sunt alți factori care vor genera în continuare tendințe care sprijină teoria dispariției treptate, “de facto”, a României. Vor pleca elitele locale, vor prelua golurile lăsate libere “băieții deștepți” vopsiți în diverse culori de partid sau, după caz, vor umple aerul lăsat liber doar corporațiile internaționale care-și vor mai pemite să plătească oameni valoroși – spre deosebire de un Stat înfrânat de populisme gen “salarii mici” la vedere, în “declarații de avere”, dar “ajustate” corespunzător prin tradiționalele șpăgi din conturi offshore…
Tot mai puțini oameni educați vor fi ok cu ideea să aibă copii și, în cazul în care se vor decide să îi facă, oare câți dintre ei vor avea motive să îi educe într-un spirit decent-patriotic, insuflându-le dorința de a rămâne aici, să dezvolte România frumos și coerent, pentru alte generații viitoare?
Va mai exista deci o Românie și peste 50 sau 100 de ani? Dacă da, cum vrem să arate ea și care e strategia, care e viziunea, misiunea? Care e visul nostru comun, național?
Genul ăsta de discuții ar trebui purtate, cred eu, de Ziua Națională. Și genul de lideri care abordează genul acesta de teme ar trebui votați.

Vasile Pușcaș, fostul negociator șef cu UE: România, un asociat care stă cu mâna întinsă – Gîndul, 9.05.20

Performanţele dezvoltării României, ca stat membru al Uniunii Europene, s-au petrecut printr-un fenomen de contagiune cu instituţiile, politicile europene şi interacţiunile parteneriale cu celelalte state membre. Până acum, însă, nu am avut o strategie a noastră, un program propriu de fuziune a intereselor ţării cu procesul integrării europene, adesea lăsând impresia unui asociat care stă cu mâna întinsă la finanţările de la Bruxelles. Nu am urmat nici măcar traseele dezvoltării angajate prin Tratatul de Aderare
Nededicându-se aducerii la noi acasă a beneficiilor aderării la Uniunea Europei, liderii politici şi economici ai României au asistat pasiv la plecarea românilor spre zonele mai dezvoltate ale Uniunii, aceştia preferând o integrare individuală în construcţia europeană la care tocmai aderaserăm. Aceasta şi pentru că, în România, nu li s-a oferit ocazia realistă de a fi cuprinşi într-un efort naţional constructiv, raţional, accelerat îndreptat spre integrarea europeană

Just business – capitalul autohton la pubertate – Cristian Grosu, CdG, 4.03.20

Mediul de afaceri autohton s-a copt pentru a ieși să joace la nivelul următor. Dar în lipsa unui proiect de țară – cu o viziune asupra stimulentelor cu care trebuie vitaminizate domeniile cheie – capitalul autohton riscă să băltească în mize mici, locale și desuete, în loc să se alinieze într-o albie racordată la viitoarea economie europeană integrată.

Ionuț Simion, PwC: Cum repunem economia pe lista scurtă a priorităților strategice – 11.02.20

Comparând temele dezbătute în spațiul nostru public cu cele de la nivel global, ar trebui să fim îngrijorați de detașarea noastră și de tentația de a lăsa lucrurile să meargă pe pilot automat. De la aderarea la NATO și, apoi, la UE, România nu mai are aceeași preocupare față de tendințele la nivel mondial, cu toate că ar fi fost de așteptat ca integrarea în structurile euro-atlantice să fie o forță care coagulează interesele locale. Apartenența la clubul european și la alianța nord-atlantică ne-au dat un confort care, în ultimii ani, a început să devină o slăbiciune. Suntem prea puțin atenți la evenimente majore care influențează configurația globală și considerăm că angajamentele semnate sau asumate ne-au asigurat liniștea și prosperitatea pentru totdeauna. La capitolul securitate, aceste angajamente sunt o garanție, însă la capitolul economie agenda națională este determinantă. În realitate, nu e de ajuns să ne ferim de pericole sub ”umbrela” NATO și a UE, ci ar trebui să lucrăm pentru o strategie de dezvoltare. Pe lângă dimensiunea externă a securității este imperativ necesară cea internă pentru că o țară stabilă se bazează, mai ales, pe o economie care asigură un standard de viață decent pentru cetățeni.

Vasile Pușcaș: Promisiunile uitate ale României – EvZ, 26.11.19

Din păcate, nu putem spune că le-am dus până la capăt şi câteva dintre ele cred că le-am chiar abandonat. Am să vă dau un exemplu: în primăvara lui 2004 ne-am angajat, împreună cu partenerii noştri europeni şi cu cei americani, să facem o reformă a administraţiei publice şi a funcţiei publice deoarece aplicarea acquis-ului comunitar şi intrarea în politicile europene, intrarea în procesul de integrare depindea foarte mult şi depinde în continuare foarte mult de calitatea administraţiei sau, cum spun cei de la Bruxelles, foarte frecvent, capacitatea administrativă. Ei bine, acea strategie, agreată atât de actorii interni, cât şi de cei internaţionali, a rămas pe hârtie.
Altă chestiune: politicile industriale, strategia de dezvoltare a industriei şi politicile industriale. Şi ea a rămas undeva în dosarele aderării, fără ca să se ia în considerare acest aspect.
Să vă mai dau încă un exemplu. În tratatul de aderare se pune un accent deosebit pe politica de dezvoltare rurală. Ei bine, în activitatea noastră, a României şi a guvernelor României, referitoare la politicile agricole comune, doar într-o mică proporţie s-a ţinut cont de politica de dezvoltare rurală şi, mai mult, a fost un fel de sarabandă din aceasta financiară cu iz electoralist pentru diferite localităţi, comune sau regiuni.

Cristian Socol: New Developmentalism ca Proiect de Ţară – 2.07.18

Implementarea programării economice orientative. Haosului provocat în economie de selecţia darwinistă specifică agendei neoliberale i s-a răspuns cu programare sau planificare, cum vreţi să-i spuneţi. Am mai spus – programarea economică inteligentă, abordarea policentrică bazată pe clustere competitive, implementarea teoriei centrelor magnet, oraşe inteligente dar şi specializarea industrială sunt piloni importanţi în arhitectura instituţională în toate ţările dezvoltate sau nu ale lumii. Crearea Consiliului de Programare Economică în cadrul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză vine să suplinească nevoia unei instituţii care să programeze economia, să adopte şi să implementeze o strategie naţională de dezvoltare.

România, te iubesc: la 100 de ani de la Unire, strategiile de viitor sunt căutate prin programul de guvernare – Știrile PROtv, 15.04.18

România la 100 de ani de stat modern este un amestec paradoxal de sărăcie şi mizerie, urme de industrie grea, dar şi tehnologie de ultimă oră. Şi rezerve de hidrocarburi aşa cum puţine ţări din Europa deţin. Ceea ce lipseşte României este o strategie, un proiect de ţară asumat de mediul academic, de mediul politic, dar şi de mediul antreprenorial.

Alina Mungiu-Pippidi: Mai e posibil vreun proiect de țară? – România Curată, 1.04.18

Problema e cea de aici. De unde luăm aceste grupuri competitive de orientare universalistă din societate pentru a le construi o reprezentare politică care să ne aducă vreodată 51 la sută? Acesta e singurul program politic care promite prosperitatea, și nu declinul.

Vasile Pușcaș: ”Am aderat, dar nu ne-am integrat” – Gîndul, 24.11.16

Aderarea la UE a însemnat o oportunitate de a realiza o schimbare, o dezvoltare și o modernizare a țării. Dacă lucrurile s-ar fi realizat în integralitatea lor, peste 3 milioane de oameni ar fi căutat fericirea în România, nu în altă parte. Dar dacă vedem că, după 2007, a fost cel mai mare exod al românilor din istorie spre UE, înseamnă că am aderat, dar nu ne-am integrat. Poate ar trebui să începem odată, dacă vorbim de acest moment de aniversare a 10 ani, să regândim integrarea noastră internă, națională și, în potențialul pe care îl vom regăsi, să ne proiectăm integrarea în UE.
Dacă ar fi avut (oamenii de afaceri – n. ed.) și o strategie de integrare economică și efectele ar fi fost mult mai mari. Un efect favorabil l-a avut și în domeniul tineretului, tinerii având oportunități mult mai mari de mobilitate, nu numai profesională, ci și academică și științifică. Ceea ce ar interesa este ca integrarea să producă la noi acele condiții să lucreze aici, să producă performanță și productivitate la noi.

Nicolae Dănilă: Care este proiectul de țară al României în următorii 10 ani? O întrebare-apel adresată Elitei Românești – Hotnews, 31.08.15

Am încercat să fac o scurtă trecere în revistă a urgențelor pe care România, ca societate, ar trebui să le aibă în viitorul apropiat. Falsa opinie că nu avem un proiect de țară ar trebui combătută cu faptul că avem un proiect neterminat (integrarea în UE, la care ne-am angajat încă din 1990) și putem contura încă în timp util un calendar clar și strâns de reforme.
Singurul lucru pe care îl avem de făcut noi, mediul decizional național și elita societății, este să hotărâm care sunt resursele pe care le angrenăm în acest proiect (adică să îi identificăm pe cei care vor să participe la acest proiect) și să prioritizăm și să ne asumăm sarcini (să fim transparenți și conștienți cu privire la cine este responsabil pentru decizii și rezultate).
Am convingerea că suntem capabili să dăm curs cu responsabilitate la întrebarea-apel lansată astăzi.

Vasile Pușcaș: Ca membru al UE, România este un stat slab, fără o strategie pe termen lung – Gîndul, 9.06.12

O evaluare a primului an al României în Uniunea Europeană arată că țara noastră este un “stat slab”, neexistând o strategie de dezvoltare pe termen lung.

România: “strategie de ţară” şi “plan de modernizare a statului”. Obiectivele naţionale ale României, trasate mereu de alţii – Dollores Benezic, CdG, 2.03.11

România nu a avut nicio strategie proprie de dezvoltare. Modernizarea statului nu a încăput în niciun plan intern coerent. Lipsa viziunii proprii asupra dezvoltării a fost suplinită, atât cât s-a putut, de angajamentele externe, condițiile impuse pentru integrarea europeană, de parametri economici trecuți in scrisoarea de intenție cu vreun finanțator.
O recunosc la unison toți politicienii: pentru o strategie de dezvoltare durabilă e nevoie de consens, pentru ca planul odată conceput să fie aplicat întocmai, indiferent cine vine la putere. Or singurele direcții de dezvoltare obligatorii pentru orice partid a venit la guvernare au fost cele impuse din plan extern.
La acuzele opoziției că România nu are o strategie de dezvoltare, președintele Traian Băsescu a replicat în noiembrie 2010 că planul de modernizare a statului cuprinde șapte direcții. Nici acestea nu sunt produsul viziunii și voinței clasei politice românești: sunt direcțiile obligatorii, care fac parte din strategia europeană de dezvoltare, care trasează parametri pentru fiecare stat membru. Și care fac parte din planul general de dezvoltare ”EUROPA 2020”.
Aportul României la plan a fost, în ceea ce o privește, negocierea unor parametri suportabili și a unor termene mai indulgente. (…)

Fără proiecte, fără viitor – Vasile Dâncu, CdG, 1.03.11

De ce nu avem un proiect de societate? Simplu, avem o istorie a lipsei de proiect. Să ne amintim: Regulamente organice, Constituție belgiană, domni străini până în deceniul cinci din secolul XX, apoi proiect de comunism sovietic. Din 1990 încoace proiecte făcute de FMI, Banca Mondială și apoi Aquis comunitar și program de aderare la proiectul Europei sociale. Noi unde suntem în această istorie modernă a României? Unde este proiectul românesc? Ne chinuim să absorbim câteva procente dintr-un proiect de dezvoltare finanțat de UE, dar nu avem un proiect al viitorului.
Exista însă și o cauză structurală, un fel de hibă istorică. România nu a avut și nu are nici acum un proiect. Noi nu ne propunem să ajungem undeva, nu programăm mijloace, nu facem un plan. Trăim pur și simplu, iar competiția politică se dă în jurul resurselor statului. Un individualism atroce ne împinge la acest tip de comportament rapace. Cred că am făcut prea multe secole naveta între pădure și bordei și nu avem sentimentul istoriei, al duratei. Suntem în stare să furăm lumânarea de la căpătâiul mortului, să ne furăm chiar și căciula pentru a nu ne pierde dexteritatea. În politică, singura regulă este să te opui unui posibil succes al celuilalt, totul este electoralism vulgar și demagogie. Când apare cineva și vrea să ducă lucrurile înainte este repede izolat de ceilalți și învins.